Fotografia pentru mine

A devenit o pasiune...simtind nevoia de a crea ceva, mi-am ales fotografia.
De mic mi-a placut sa stau langa tatal meu cand el developa filmele alb-negru si sa vad cum le expune pe hartia foto, sa asist la tot procesul de creare a unei fotografii care se desfasura intr-o camera cu lumina rosie. Pe atunci nu erau digitale si nici nu prea auzeai de SLR-uri. Tatal meu avea un SMENA, nu stiu exact ce model, dar in momentul de fata este piesa de muzeu.
"Fotografia pentru mine" este realitatea asa cum o vad eu, iar prin fotografie iti poti da seama ce am simtit in momentul in care am facut acea fotografie, in ce stare eram, etc.
Imi place foarte mult sa studiez subiectul destul de bine inainte de a-l fotografia pentru a sti ce posibilitati am. Am intalnit destul de des, cand stateam cu aparatul foto pe trepied intr-o zona fotogenica foarte cunoscuta, sa vad zeci de turisti care coboara din masina, trag 2-3 cadre la repezeala si apoi au intins-o. Astfel de lucruri eu nu pot sa fac. Totul se afla in mintea si imaginatia mea, de aceea fiecare cadru incerc sa il gandesc cat mai bine (compozitie, perspectiva, ce vreau sa evidentiez cel mai bine, etc.).
Consider ca se pot face fotografii bune si cu un aparat foto simplu si ieftin, daca fotograful cunoaste posibilitatile si limitele aparatului. Imi displace sa vad persoane care si-au cumparat aparate performante, scumpe (pentru ca ei stiu ca daca e mai scump e mai bun-chestie pur romaneasca), cu tot felul de accesorii dar modul de fotografiere in care lucreaza este AUTO. Imi da un sentiment de chin pentru acel aparat foto stiind cam ce se poate face cu el.
"Fotografia aduce ordinea in haos", "Nu e nimic mai rau decat o fotografie clara dupa o idee confuza" spunea Ansel Adams.
In acest blog am postat cateva dintre creatiile mele, cele pe care le-am considerat cele mai bune.
Sper sa va placa.

joi, 24 februarie 2011

Pasari pe lac.






Un comentariu: